Archive for the ‘licenta’ Category

Precizări privind examenul de licenţă

decembrie 6, 2007

Studenţii aflaţi în ultimul an de studiu la Unviersitatea „Alexandru Ioan Cuza” vor susţine examenul de licenţă după aceleaşi reguli ca în anii anteriori.

Astfel, atât studenţii din anul 3 (pe sistemul Bologna) cât şi cei din anul patru (an terminal pe sistem vechi) vor susţine la finalul studiilor un examen de licenţă care constă din prezentarea lucrării de licenţă şi verificarea orală a cunoştinţelor generale şi de specialitate.

Regulamentul de finalizare a studiilor poate fi găsit complet aici

Vezi şi În ce constă examenul de licenţă” în secţiunea „Întrebări şi răspunsuri frecvente” de pe site-ul UAIC.


Pe această cale, dorim să infirmăm zvonurile care au circulat printre studenţi şi cadrele didactice în ultimele zile potrivit cărora examenul de licenţă fusese deja înlocuit cu media anilor de studiu. Precizăm că în ultima săptămână au avut loc doar discuţii cu studenţii şi cadrele didactice privitoare la găsirea unei alte modalităţi de evaluare a studenţilor la terminarea studiilor. La reunirea tuturor decanilor facultăţilor în Colegiul Academic de azi, 6 decembrie, s-a hotărât că examenul de licenţă va fi susţinut conform regulamentului actual.