Zilele Bobocilor

By infostudenti

afis bobociÎntre 22 octombrie şi 2 noiembrie, bobocii de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi pot găsi răspunsuri toate problemele lor, cum ar fi cele legate de şcoală, burse, carieră, oportunităţi. La întâlnirile cu studenţii din primul an, vor participa şi colegi lor mai mari care îi reprezintă în Consiliul Facultăţii sau în Senatul Universităţii.

Întâlnirile vor avea loc seara, între orele 18:00 şi 20:00 în aula Mihai Eminescu (în corpul A, la etajul 1) şi vor participa, pe lângă studenţi, profesori tutori, asociaţii studenţeşti care se vor prezenta, dar şi membri ai departamentelor MEDIA şi CIPO ale UAIC.

Calendarul evenimentului
  • 22 octombrie – Facultatea de Biologie şi Facultatea de Geografie şi Geologie
  • 23 octombrie – Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie şi Facultatea de Matematică
  • 24 octombrie – Facultatea de Drept
  • 25 octombrie – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
  • 29 octombrie – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
  • 30 octombrie – Facultatea de Filosofie
  • 31 octombrie – Facultatea de Informatică
  • 1 noiembrie – Facultatea de Istorie, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică
  • 2 noiembrie – Facultatea de Litere

click aici pentru a descărca afişul evenimentului

5 Răspunsuri la “Zilele Bobocilor”

  1. miruna spune:

    Daca astea sunt datele la care vor avea loc balurile, datele preselectiilor cand se afla? dupa?

  2. Alex spune:

    Nu vad legatura intre zilele si balul bobocilor.

  3. infostudenti spune:

    Da, nu e nici o legatura.

  4. claudia spune:

    unde exact se va desfasura balul bobocilor la feaa …:D…in c club:D?…si cat e biletul..

  5. Raluca spune:

    Cand vor avea loc balurile bobocilor din cadrul Universitatii?

Lasă un Răspuns